Arhiepiscopia explică ce se întâmplă cu cei trei excomunicați din Focșani

Arhiepiscopia explică ce se întâmplă cu cei trei excomunicați din Focșani
Publicat: 13/05/2015, 18:56
Actualizat: 26/05/2015, 21:44

Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Dragoș Olteanu, cele trei persoane excluse din rândul Bisericii Ortodoxe Române nu vor mai beneficia de nicio asistență religioasă, iar dacă nu se pocăiesc pentru faptele lor nu vor avea parte nici de înmormântare religioasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Constatând cu părere de rău că starea de tensiune de la Biserica «Sfântul Andrei» a continuat pe parcursul a opt luni în ciuda încercărilor de a restaura pacea în interiorul comunității tulburate de manifestările necreștine ale unui anumit grup de persoane s-a luat decizia excomunicării a trei persoane, sancțiune ce a fost propusă în urma analizării dosarului respectivei cauze. Din dorința de a fi pace, chiar IPS Ciprian a venit la această biserică pe 11 ianuarie, pentru a le explica oamenilor de ce a fost nevoie să se ia această hotărâre referitoare la preotul Vatră, care inițial a fost lăsat să slujească la această biserică. Totuși, cele trei persoane au menținut o stare de neascultare și, mai mult, au editat o broșură – «Fața necunoscută din parohia Sfântul Andrei» – prin care defăimau biserica, ierarhii, amenințau că-și aduc preotul lor și că se rup de biserică. Practic, cei trei s-au autoexclus din biserică, iar Centrul eparhial nu a făcut decât să constate și să ia măsurile corespunzătoare”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Dragoș Olteanu.

El a adăugat că cei trei vor putea fi reprimiți în Biserica Ortodoxă dacă se vor pocăi și își vor cere iertare în fața comunității eparhiei „Sfântul Andrei” din Focșani. În caz contrar, ei nu vor mai veneficia de nicio asistență religioasă, nici măcar de înmormântare religioasă.

„Excomunicarea înseamnă excluderea din BOR, ceea ce înseamnă că nu vor mai beneficia de asistență religioasă. Există posibilitatea să fie reprimiți, dar vor trebui să facă pocăință și să-și ceară iertare în fața comunității. În ce privește prezența lor în biserică, se vor face comunicări la nivelul protoieriilor din cuprinsul Arhipeiscopiei Buzăului și Vrancei, dar ține și de conștiința lor, e greu să fie reoperați dacă intră într-o biserică și să și constate cineva că nu mai fac parte din rândurile bisericii. Dacă nu se vor întoarce și nu vor da dovadă de îndreptare, nu vor fi primiți și nu vor beneficia de nicio asistență religioasă”, a spus Olteanu, care a adăugat că astfel de măsuri au mai fost luate în Biserica Ortodoxă Română fără a putea preciza însă când a fost dictată ultima excomunicare.

În ceea ce îl privește pe preotul pentru care oamenii au protestat în Focșani, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a declarat că acesta a solicitat transferul la o altă biserică, vrând să-și păstreze „liniștea sufletească și preoția”.

„Preotul Giorgică Vatră a făcut o cerere scrisă de transfer la Bordeasca Veche pentru a-și menține liniștea sufletească și preoția, spunând că unii enoriași mențin starea de tulburare și că nu îl mai reprezintă”, a declarat Olteanu.

Potrivit unei informări a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancea, au fost excomunicați din Biserica Ortodoxă Română Nela Panaite, Elena Daniela Baneș și Romică Gavrilă, decizia fiind „motivată de declarațiile pe care le-au făcut, verbal și în scris, prin care aceștia dovedesc faptul că sunt o reală amenințare pentru unitatea Bisericii”.

Surse bisericești afirmau că această măsură nu a mai fost luată în BOR de câteva sute de ani, fiind specifică primelor secole de creștinism.

Potrivit acelorași surse, cei trei enoriași ar fi fost pedepsiți pentru că au protestat față de deciziile luate de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei care l-au vizat pe preotul Giorgică Vatră de la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Focșani. Acesta a ajuns în atenția Arhiepiscopiei ca urmare a unei afaceri cu obiecte bisericești pe care o are familia sa. Preotul nu a renunțat la afacere, astfel că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei l-a pedepsit pentru „neascultarea și atitudinea necuviincioasă față de chiriarh (conducător al unei eparhii, mitropolii, patriarhii – n.r.)”, fiind trimis la mănăstire pentru o perioadă de 30 de zile.

În urma deciziei, enoriașii au protestat în fața bisericii în mai multe rânduri, începând din toamna anului trecut, ajungându-se până la acuzații grave la adresa preoțimii și a conducătorilor Arhiepiscopiei. Cei trei excluși din rândurile bisericii s-au aflat printre cei mai vehemenți protestatari.

„Considerând cu mâhnire și durere sufletească că situația tensionată de la Parohia «Sfântul Andrei» din Focșani a continuat pe parcursul ultimelor luni, în pofida încercărilor chiriarhului și centrului eparhial de a restaura liniștea și pacea în interiorul acestei comunități, tulburate în mod repetat de manifestările necreștinești ale unui grup schismatic de persoane cu comportament sectar, Permanența lărgită a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, întrunită în ședință de lucru, joi, 7 mai 2015, a luat următoarele decizii pe care le aduce la cunoștința Preacucernicilor Părinți Protoierei din județul Vrancea, precum și a credincioșilor creștini din Parohia «Sfântul Apostol Andrei». (…) se face cunoscută excomunicarea (excluderea) din Biserica Ortodoxă a domnului Romică Gavrilă, a doamnei Elena Daniela Baneș și a doamnei Nela Panaite, pe temeiul art. 5, paragraful B, lit. F din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române și al Sfintelor Canoane: 10, 12, 13, 16, 32, 36 și 51 (…), sancțiune propusă de Consistoriul Eparhial, în urma studierii dosarului cauzei respective și aprobată în Permanența Consiliului Eparhial din 7 mai 2015, motivată de declarațiile pe care le-au făcut, verbal și în scris, prin care aceștia dovedesc faptul că sunt o reală amenințare pentru unitatea Bisericii”, se arăta în hotărârea Arhiepiscopiei, afișată la Biserica „Sfântul Andrei” din Focșani.

Măsuri au fost luate și față de alte opt persoane, care au fost canonisite, fiind oprite de la Sfânta Împărtășanie până când vor face pocăință în fața comunității, „pentru manifestările lor repetate de contestare a deciziilor luate de Centrul Eparhial, cu privire la Parohia «Sfântul Apostol Andrei»”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...